miercuri, 16 martie 2011

Legea extinsă a plictiselii

Ieri, în timp ce mergeam pe jos spre facultate, mi-am amintit ce mi-a relatat mai demult un coleg, din propria lui experienţă : " Pe măsură ce te apropii de facultate, timpul pare să încetinească.". Am stat şi m-am gândit cum de e posibil acest lucrul şi într-un final, utilizând vastele mele cunoştinţe inginereşti, am reuşit să găsesc o explicaţie plauzibilă pentru acest fenomen extrem de bizar.

 Explicaţia este simplă şi se bazează pe Legea extinsă a plictiselii : Suma tuturor energiilor plictisitoare(Ep) acumulate de studenţi duce la apariţia unui flux( Fi ) de plictiseală acută, care creează o ruptură în continuumul spaţiu-timp. Această ruptură face ca timpul să se scurgă cu 20% mai lent...

Modelul matematic: S= Ep1+ Ep2 + Ep3 +......+Epn = Fi , unde n este numărul de studenţi prezenţi în facultate la momentul t0.

Niciun comentariu: